luni, 12 octombrie 2009

George Pruteanu, despre homosexuali si homosexualitate

Având un respect deosebit pentru cel ce s-a numit George Pruteanu, am decis sa postez un interviul de-al dânsului din Curentul, un interviu atât cu idei pro cât si contra.


CE VOR HOMOSEXUALII? PRO ŞI CONTRA
(Curentul, 14 iunie 2007)

A fost zilele trecute acel marş al jandarmilor, însoţiţi, ca să nu se plictisească singuri, şi de oarece homosexuali, niscaiva lesbiene, nişte transsexuali şi travestiţi, plus fani de-ai tuturor acestora, popor, tîrgoveţi, lume. Ei au demonstrat multicolor, s-au pupăcit ca să-şi arate diversitatea, au dat policrom din funduleţe. Mulţi heterosexuali şi alte persoane netranssexuale şi netravestite de pe margini sau balcoane şi-au arătat indignarea, unii zavragii au întrecut măsura, aruncînd cu roşii, cu ouă, ba chiar şi cu pietre, ceea ce mi se pare barbar.
Luni am participat la TVR la o emisiune pe această temă, după care am stat niţeluş de vorbă cu cîţiva, cum să zic?, reprezentanţi ai „comunităţii” homosexuale. Oameni rezonabili, civilizaţi. În esenţă, le-am spus următoarele:
1. Că ei fac rău că se amestecă, în aceste acţiuni spectacular-revendicative, cu transbuzucii ăilalţi, pentru că acest lucru îi trage spre derizoriu, circ, panaramă. Problema homosexualităţii este una serioasă şi care merită tratată pe un ton de gravitate, nu de bîlci. Băieţii ăia cu pene şi ciorapi ajuraţi nu vor, de fapt, nimic, decît să se dea în stambă şi să-şi încropească o ieftină notorietate.
2. Că ei fac rău punînd laolaltă o revendicare de bun-simţ (aceea de a nu fi discriminaţi, şicanaţi, pe motiv sexual, în viaţa de toate zilele) cu revendicări exorbitante pentru actuala mentalitate românească dominantă (aceea de a se legaliza căsătoriile homosexuale şi de a se permite adopţia de copii de către asemenea cupluri).
Detaliez puţin. Am citit şi am reflectat mult în legătură cu homosexualitatea. Cu bună vreme în urmă, eram încă în comunism, am fost vreo trei ani prieten (doar atît - prieten! dar nici mai puţin!) cu un mare actor român (de talia, aş spune, a lui Peter O’Toole), pînă ce el a „fugit” în Anglia. Era un homosexual „notoriu”, mi-a făcut curte în prima săptămînă a cunoştinţei noastre, am pus lucrurile la punct, s-a conformat, n-a mai fost nicio problemă de acest gen şi am putut beneficia de amiciţia plină de miez a unui om excepţional, de la care am avut de învăţat despre viaţă, despre artă, dar şi despre homosexualitate.
Caragialian, aş putea spune: îl admir pe homosexualul de valoare, dar resping homosexualitatea. Mai exact şi deplin serios vorbind, combat instituţionalizarea homosexualităţii, translarea ei frauduloasă pe un plan de egalitate cu heterosexualitatea. Argumentele mele (reci, calme, raţionale) sunt, în ordine, din trei paliere: 1. filosofic; 2. civilizaţional; 3. social-politic. La acestea, s-ar putea adăuga argumentul 4. religios, foarte puternic şi el, dar nu-l instrumentez pentru că a) nu intră în sfera mea de competenţă; b) nu e universal, nu se poate aplica şi necredincioşilor. Foarte pe scurt, argumentul filosofic e că întreaga funcţionare, de miliarde de ani, a Cosmosului e bazată pe heterosexualitate (Amor, che move’l sole e le altre stelle = Iubirea, care mişcă sori şi stele - Dante), pe hegeliana dialectică a nuntirii contrariilor întru nou (teză-antiteză-sinteză). În această structură Universală, homosexualitatea e o „ruptură”, un „accident”, o „abnormitate”. Argumentul civilizaţional se întemeiază pe constatarea declinului moral (şi istoria şi prezentul ni-l arată) pe care-l aduce amestecul promiscuu de firesc şi nefiresc, de natural şi grotesc (am rămas marcat de imaginea oribilă a unei lungi străzi din capitala unei ţări occidentale, unde se aflau în vitrine, ca nişte obiecte oarecare, bărbaţi şi femei între, probabil, 18 şi 65?-70? de ani, de închiriat pentru scopuri sexuale, homo sau hetero). Argumentul politic (polis = cetate = societate) e că nu poţi contrazice brutal datini, cutume, practici milenare, legiferînd ceva ce vine categoric împotriva feldeinţei româneşti de pînă acum. După estimările mele, peste 85% din populaţia României ar fi împotriva unei asemenea legiferări; a o face ar fi un gest flagrant nedemocratic.
De aceea, mult mai eficace ar fi pentru „comunitatea” homosexuală dacă şi-ar axa solicitările pe combaterea discriminării concrete, cotidiene (şicane la serviciu sau în alte părţi, insulte, refuzuri), cu menţionarea unor cazuri reale şi cu urmărirea sancţionării celor vinovaţi. Le-aş da deplină dreptate (şi milioane de români ar gîndi la fel), pentru că este o porcărie să defavorizezi un om pentru raţiuni care nu ţin de valoarea lui umană esenţială: inteligenţa sa, energia sa, cumsecădenia sa.
În mod egal, aş respinge şi tabuizarea homosexualităţii. Nu accept intimidarea (buttiglionarea!) celor care o combat cu amenitate, de parcă ar fi în culpă, cum nu accept a-i considera „înapoiaţi”, „retrograzi”, ca şi cum, vezi d-ta, homosexualitatea ar reprezenta progresul. Dreptul de a demonstra nonviolent împotriva legiferărilor homosexuale trebuie să rămînă neatins.

0 comentarii:

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki