joi, 3 iunie 2010

Nokia Bicycle Charger Kit (new)

Ești în parc cu bicicleta și ți s-a descărcat bateria telefonului mobil? Offf, ce nașpa! Acum nu mai poți continua discuția aia atât de interesantă pe care o aveai cu cine știe cine...  Ei na!

Uită de această problemă! Începând cu sfârșitul anului 2010 vei putea să-ți achiziționezi noul sistem Nokia Bicycle Charger Kit contra sumei de doar 18 dolari de pe site-ul companiei Nokia, fie de la partenerii acesteia.

Gadget-ul poate fi montat pe orice bicicletă, iar cu ajutorul unui dinam, acesta îți va încărca bateria telefonului fără nicio problemă. Pardon, ar fi totuși o mică problemă (pentru leneși), faptul că trebuie să pedalezi în așa fel încât viteza minimă de deplasare să fie de 6km/h.  În numai 10 minute, la o viteză medie de 10km/h, bateria telefonului va fi încărcată pentru 28 de minute de convorbire sau 37 de ore standby.

O altă condiție ține de telefonul pe care-l deții, acesta trebuind să fie Nokia. Totuși, cum Parlamentul Uniunii Europene a adoptat niște reglementări ce prevăd ca telefoanele mobile să folosească o mufă comună pentru încărcarea bateriei, în curând dispozitivul va putea fi folosit pentru orice tip de telefon mobil. Doar n-ai să-ți încarci fixul! :)))

Spor la pedalat!

5 comentarii:

Liviu spunea...

Ingenios. :) Şi practic.

Mufele alea despre care vorbeşti cică nu ar fi pentru toate telefoanele, ci doar pentru ale unor firme care au făcut această convenţie între ele. Nu mi le amintesc acum, dar `nea google ar trebui să ştie.

Stoicescu A. spunea...

Să știi că DA. Să facă ceva și pentru role :)))

andrei spunea...

si daca nu ne place Nokia?

andrei spunea...

si daca nu ne place Nokia?

Stoicescu A. spunea...

Am scris. Nu va fi nicio problemă. Ei spun că doar pentru telefoanele Nokia, dar noi știm că UE a impus crearea unor încărcătoare comune pentru telefoane. În concluzie, vei putea încărca cam orice telefon mobil comercializat în UE.

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki