marți, 1 iunie 2010

Scrisoare de ZIUA COPILULUI


Apasă ”Play” și citește cele de mai jos:


”Subsemnatul, vă aduc la cunoștință  dorința irevocabilă de a demisiona oficial din funcția de adult pe care o dețin abuziv.

Dupa o analiză detaliată a situației, m-am hotarat să ma retrag și sa preiau atribuțiile unui copil de șase ani, cu toate drepturile și îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunțat cu prea mare ușurință.

Vreau să desenez cu creta colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi și importanți spre serviciu, si să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele și traficul care îi așteaptă.

Vreau să fiu mândru de trotineta mea cea rosie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor.

Vreau să cred sincer ca bomboanele și jeleurile sunt mai bune decât banii, pentru că le poți mânca.

Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mâna și cu ochii la norii pufoși care aleargă pe cer, întrebându-mă cu uimire:  de ce adulții nu fac la fel?  

Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viața era simplă. Atunci când tot ce știam se rezuma la cele șapte culori, cinci poezii, zece cifre și vocea mamei care mă chema la masă, iar mie nu-mi era foame.

Vreau înapoi, atunci când nu îmi pasă de cât de puține lucruri știam, pentru că nici nu știam cât de puține știam. 

Vreau să cred că odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu prețul unei înghețate la pahar. 

M-am maturizat prea mult și nici nu mai știu când m-am trezit mare. A fost cu siguranță un abuz și îmi cer iertare. Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie și purificarii etnice, copii abuzați și copii murind de foame, divorțuri, droguri ce distrug vieți, prostituție, justiție coruptă, politicieni de mahala, frați învrajbiți de bani, ură, bârfă răutăcioasă, că iubirea este doar între persoanele de sex diferit, iar orice altă formă a iubirii este superficial condamnată ca fiind păcatul cel mai mare. 

Când eram mic, am fost învățat să-mi iubesc aproapele, oricine ar fi el, de orice sex.. Astăzi dacă fac asta, sunt considerat bolnav psihic. 

Am aflat despre materialism  și mame denaturate, care își vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbați, pentru un televizor de ocazie. 

Unde sunt anii cand mi se parea că tot ce ți se putea întâmpla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa celui mai puternic, atunci cand jucam diverse jocuri?

Vreau să mă reîntorc la vremea când toți copiii citeau cărți folositoare, când muzica era neotravită,  când televiziunea era pentru știri și emisiuni de familie, fara scandal și violență la fiecare zece secunde.

Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericit! Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuțiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile cățărându-mă în copaci, călărind bicicleta vecinului, citind cărțile mele frumoase, ascuns în coliba înjghebată din ramuri și frunze, în spatele grădinii.

Îmi iau angajamentul că nu o sa îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu TV și Internet, asigurări pentru mașini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarbă netaiată, computerul virusat și faptul că mașina a început să vrea la mecanic.

Vă asigur ca nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o sa fiu întrebat: „Ce-o să te faci când o să crești mare?”, deoarece acum știu: vreau să fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm și să-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb, gata cu știrile despre teroriști, bombe și căderi de avioane. Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu ochelarii pierduți, medicamente scumpe și mers la stomatolog.

Gata, stop, cedez! Demisionez din funcția de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, noblețea vorbelor, o lume a cuvântului dat și respectat, a dreptății, a păcii, a viselor împlinite, a imaginației înnobilate, a îngerilor buni și a omului simplu și sincer. Vreau să am iarăși șase ani și jumatate, să trăiesc în armonie.

Fiți voi mari și importanti, și ocupați, și îngrijorați. Eu vreau sa cresc MIC!”




PS. Scrisoarea este cu autor necunoscut, eu doar am modificat pe alocuri diverse aspecte ale vieții. Cred în cele de mai sus, îmi doresc cu adevărat să fiu mic, să mai am șase ani. 

5 comentarii:

anelise spunea...

o parte din scrisoare este scrisa de Mile Carpenisan :(.
mi-a placut ce ai adaugat

Stoicescu A. spunea...

Merci. Nu știam că de el a fost scrisă (parțial).

anelise spunea...

aa si LA MULTI ANI pentru copilul din tine!

Liviu spunea...

Şi te-ai ţinut de cuvânt? Sau este un plan pentru viitor?

Stoicescu A. spunea...

Eh, de-ar fi așa de ușor! :P

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki