sâmbătă, 2 octombrie 2010

Feedback prin intermediari - French Kiss Club

După cum vă spuneam pe finalul postării anterioare, se pare că îngerul meu păzitor și-a cam făcut de cap în ultima vreme și cred s-a dus la curve, drept urmare am căpătat o gripă de toată frumusețea, cu dureri terifiante. Dat fiind acest fapt, bineînțeles că nu am mai ajuns la deschiderea noului club gay din București, French Kiss, iar impresiile am fost nevoit să „le culeg” de la alții.

Se pare că feedback-ul în ceea ce privește French Kiss-ul este pozitiv. Lumea este mulțumită de aspect, se stă la coadă la bar, dar asta nu deranjează pe nimeni, toaletele sunt curate, în schimb sunt ceva probleme cu ventilația. În ceea ce privește muzica, părerile sunt împărțite. 

Prețurile sunt accesibile de asemeni, sub nivelul celor din Soho. Berea costă între 7 și 10 lei, iar un pahar de vodkă cu suc de portocale ajunge la 15 lei. Răcoritoarele sunt 7 lei, iar un energizant te costă 12 lei.  Ar fi o problemă la bar în ce privește băuturile preparate, cică n-ar fi îndeajuns de tari, fiind pus mai puțin alcool decât în mod normal, poate așa fiind justificat și prețul relativ mai mic decât în Soho.

Pentru cei ce nu știu, intrarea este 20 de lei, aceasta fiind un fel de consumație minimă, fiindu-ți oferite două jetoane ce valorează 10 lei fiecare. 

0 comentarii:

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki