luni, 14 februarie 2011

Probleme cu Mircea Solcanu

Sâmbătă seara am ajuns la petrecerea organizată de Accept-România cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, în clubul Le Monde din București. Ce am găsit acolo? O atmosferă foarte plăcută, plină de socializare, relaxantă și așa mai departe.

Aș putea spune că a fost un fel de petrecere cu oameni occidentali, atât heterosexuali, însă foarte deschiși, cât și homosexuali de bun gust. Un mix cum rar vezi în România, pentru o clipă având senzația că nu mă aflu pe unul din malurile Dâmboviței.

O singură problemă am remarcat. La un moment dat, privind ca un prădător prin club pentru a analiza puțin mai în detaliu atmosfera, îl zăresc pe Mircea Solcanu: oarecum supărat, plictisit, scriind mesaje de zori, izolat de restul lumii, din când în când privind în jur într-o totală apatie. Mi-am dat seama că există o problemă mare în chestia asta. O problemă de imagine!

Că unora le convine sau nu, Mircea Solcanu reprezintă o imagine gay în România, iar la modul cum este el privit, va fi privită și comunitatea gay per ansamblu. În condițiile în care Solcanu era izolat și enumerate cele de mai sus, nu e bine! Nu e bine pentru că toată comunitatea gay va fi privită la fel: plictisită, izolată, deloc numeroasă, ceea ce este fals!  Noi suntem o comunitate numeroasă, energică, distractivă și așa mai departe, după cum o spun chiar heterosexualii care au avut ocazia să ne cunoască cu adevărat. (Avem și defecte...)

În toată afacerea asta, vina nu aparține lui Mircea Solcanu . Vina este chiar a comunității gay, care marginalizează, nu știu de ce, oamenii de genul ăsta. Și am înțeles că pe stradă poate unii nu vor să fie văzuți în compania unui om cunoscut ca fiind gay, ca mai apoi să fie etichetați la rândul lor. Totuși, măcar la o petrecere cu tematică gay, în cerc restrâns, s-ar fi putut sta mai mult lângă el pentru socializare.

Personal, văzând cele prezentate mai sus, am decis să mă duc și să-l salut pe Mircea. Chiar dacă nu ne cunoșteam deloc, mi s-a părut de bun gust să zâmbesc și să spun „salut” unui om singur, care este o imagine pentru comunitate și care poate nu se simțea tocmai în largul lui din „n” motive.

Am totuși un regret, și recunosc că am greșit că n-am făcut pasul. Trebuia să-l invit pe Solcanu în grupul în care eram eu, să-l aduc în mijlocul nostru, așa cum ar fi fost normal.

(voi reveni cu poze din Le Monde, de la Valentine`s Gay Party)

Nu uitați de lansarea de carte, azi la ora 18:00! Detalii aici

8 comentarii:

Chiulica spunea...

Din pacate asa e. Poate Solcanu era intr-o pasa proasta. Frumos articolul! Parerile trebuie schimbate!

Mircea spunea...

Chiar eram intr-o pasa proasta insa dincolo de asta este prima data cand mi-a placut in Romania si locul si oamenii, erau spalati , curati, veseli si chiar m-am gandit ca este prima data cand nu vad eterne dive cu ochii dati peste cap si cu mainile fluturand prin club si cu aere de dive ranite si vedete, desi nu sunt nici una nici alta decat in capul lor.

Daca tu asa percepi situatia acestei counitati fata de mine ca sunt marginalizat, atunci ma bucur, heterosexualii imi arata zilnic, ca ma iubesc.

Prefer sa fiu urat pentru ceea ce sunt decat sa fiu iubit pentru ceea ce nu sunt de fapt(kurt cobain)

m

Stoicescu A. spunea...

@Mircea, sper că nu te-a deranjat articolul, pentru că nu acesta era scopul sub nicio formă.

Și oricum, nu știu dacă ești marginalizat de comunitatea gay sau nu în general, însă am explicat cum se feresc de cei OUT în mod obsesiv unii și cum tu fiind o imagine a gay-iilor din România, nu meriți un astfel de tratament în niciun caz.

Știu că de multe ori heterosexualii sunt mai apropiați oamenilor cunoscuți ca fiind gay decât homosexuali față de cei cărora li se știe public orientarea sexuală gay, dar trebuie să schimbăm anumite mentalități. Să fim mai relaxați, mai uniți.

Eu doar am simțit că NOI greșim față de tine!

Cristi spunea...

"prima data cand nu vad eterne dive cu ochii dati peste cap si cu mainile fluturand"..nu te supara Mircea, dar la faza esta esti la fel de homofob ca restul...

in plus, in ceea ce ma priveste, fraza aia te descrie si pe tine in egala masura! doar ca tu faci asta la TV. :)

Den` spunea...

E ok articolul. atata ca fraza "Noi suntem o comunitate numeroasă, energică, distractivă și așa mai departe, după cum o spun chiar heterosexualii care au avut ocazia să ne cunoască cu adevărat. (Avem și defecte...)" e in plus. Voi sunteti oameni, la fel ca restu. Asta nu inseamna ca trebuie sa fiti doar energici, sau distractivi.

Stoicescu A. spunea...

@Den

Am spus astea, dincolo de celelalte aspecte. Punctam doar opusul a cum ar fi putut fi interpretată situația respectivă.

Bineînțeles că suntem oameni ca toată lumea. Fără doar și poate!

Mircea spunea...

@Cristi, eu fac asta la tv doar daca simt sau vreau, divele de care vorbesc, o fac obsesiv si continuu, vinerea si sambata, cand isi permit sa fie gay, intr-un club, bag de seama ca acumuleaza ceva frustrare in timpul saptamanii
Eu am libertatea sa o fac oricand vreau si simt si nu numai la tv, chiar si in cluburi obisnuite,

love

m


PS Singurul lucru care nu mi-a placut sambata, era draperia aceea care nu avea ce cauta la geam, era lume prea misto acolo ca sa stea ascunsa dupa o perdea, astept sa cada "perdeaua" si sa-i lasati pe ceilalti sa va vada, erati foarte cool, sper sa arate asa toti gay-ii din Romania, ca cei pe care i-am vazut sambata la Le Monde

Abecedar spunea...

Mircea, te iubesc !. Sergiu

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki