marți, 12 aprilie 2011

Alex Leo Șerban; reacții nepotrivite din comunitate

Am citit de curând, pe blog-ul unui comunitar gay, reacția acestuia la știrea că Alex Leo Șerban, cel mai cunoscut și apreciat critic de film din România, a murit.  Nu mi-a plăcut atitudinea respectivă!

Bineînțeles, dincolo de aprecierile și regretele pe care fiecare dintre noi ni le exprimăm vis-a-vis de trecerea în neființă criticului, vecinul de comunitate, dacă-mi permiteți apelativul, nu se oprește din atacurile la adresa celui ce a fost Alex Leo Șerban, atacuri începute încă de pe vremea când acesta trăia.

Motivul? Se pare că vecinul nostru blogger a fost și este revoltat de faptul că Alex Leo Șerban nu a recunoscut niciodată faptul că ar fi gay sau bisexual, acest lucru putând aduce un beneficiu imaginii gay-iilor din România. Ba chiar mai mult, a dus și o companie prin care încerca să demonstreze cât de homosexual este acest om, ceea ce nu poate fi decât o invadare a vieții private.



Ne obligă cineva să acționăm în vreun fel?

Fără niciun dubiu o astfel de declarație ar fi fost de bun augur, dar cine suntem noi să pretindem altora ce să declare și ce nu? De când a devenit o obligație să faci coming-out și nu știu eu? Tot studiul și toată muncă depusă pentru a deveni unul dintre cei mai profesioniști și apreciați critici de film din România îi aparține în totalitate omului Alex Leo Șerban, nicidecum altora, astfel că nimeni din lumea asta nu-i poate imputa acestui om că nu a făcut coming-out.

Chiar nu mai avem dreptul să decidem viața nostră?

Că a fost gay sau bisexual, nu mai contează! Totuși, coming-out-ul este și va rămâne pentru totdeauna o decizie atât de personală, încât nimeni nu are dreptul, sub nicio formă, să pretindă cuiva dacă e momentul sau nu să-și facă publică orientarea sexuală.

Coming-out-ul e o chestie extrem de personală!
Nimeni nu are dreptul să ne impună propriile convingeri!


Actualizare:
O abordare a aceluiași subiect puteți găsi și pe Dark-Q
Tema a fost adusă în discuție și de Mădălin (click aici pentru a citi)

4 comentarii:

florin ghituica spunea...

Ai dreptate si cred si eu ca fiecare decide daca si cand spune ce viata sexuala are . Dar mai sunt si persoane care repede trec sa judece pe altii crezand ca numai ce gandesc ei este reprezentativ . Cati gay sunt care traiesc o viata dubla,sa fim noi sanatosi !!! Treaba lor !

robertg spunea...

Ideea e că este extrem de ușor să se vorbească despre coming-out, și cât de recomandat este acest lucru. Teoretic, subliniez, teoretic, da, este recomandat pentru noi ca și comunitate pentru că probabil că dacă s-ar ști de sportivii de performanță, fotbaliștii, politicienii, medicii, actorii, critici de film, creatori de modă s.a. X, Y, Z că sunt gay ar fi o chestie pozitivă pentru noi.

Practic, trăim în societatea în care trăim și probabil că cei care ar avea ceva de pierdut evită subiectul sexualității lor. Din motive evidente (articole prin ziare, supoziții, scenarii, vorbe aruncate sau poate chiar declinul carierei). Eu nu pot sa condamn pe cineva că alege să nu-și facă publică orientarea sexuală. E un cerc vicios, știu, dar asta este.

Nu mai menționez faptul că luând lucrurile obiectiv, sexualitatea cuiva este un mic artificiu... ca un glob într-un pom de Craciun... așezat frumos printre alte gluburi. Nici nu ar trebui să existe termenii: gay, lesbi, bi, hetero... nu (numai) orientarea sexuală ne sculptează ca și oameni.

Stoicescu A. spunea...

@RobertG

Foarte bună comparația cu globul într-un pom de Crăciun.

Mie nici prin gând nu mi-ar trece să pretind cuiva să-și declare homosexualitatea, așa, că mi-ar face mie bine, că ar face comunității, orice ar fi.

Abecedar spunea...

Salutare. Din nou si iar din nou, ai un articol bun. De aceea si iubesc acest blog. Trecand peste acest lucru, intradevar, asaneste. Comminul trebuie sa vina de la mine. Din suflet si nu datorita dorintei prietenilor sau a necunoscutilor. Acest blloger de care pomenesti, l-am "lecturat" si eu acum mult timp. Din cauza postarii in care il ataca pe Leo ( demult), am decis sa nu-l mai citesc. Bine am facut ! Numai bine si felicitari inca odata pentru articole...

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki