miercuri, 6 iulie 2011

Prezervative gratis, de vânzare.

Cu tot respectul pentru câțiva dintre ei, care sunt oameni de apreciat, trebuie să spun că, din păcate, marea majoritate a coordonatorilor PSI România sunt persoane de o pregătire și de o calitate îndoielnică, care au un comportament nu tocmai potrivit poziției lor în cadrul acestei organizații.

Astfel, nu de puține ori mi-a fost dat să fiu martor, direct sau indirect, la comentarii discriminatoare spuse cu voce tare, în mod peiorativ, de către coordonatorii PSI România, referitoare la faptul că unele persoane sunt seropozitive, clasificându-le pe acestea drept personae non gratae, ceea ce nu poate face cinste organizației sub nicio formă.

Alte link-uri relevante PSI România


Cu alte cuvinte, cei care ar trebui să promoveze o atitudine tolerantă și plină de compasiune, persoane care ar trebui să fie motorul schimbării de mentalitate și educării celorlați în sensul acesta, tocmai ei sunt cei care discriminează și sunt intoleranți cu persoanele seropozitive, tocmai aceștia. Să le fie rușine!

O altă problemă despre care tot se vorbește în ultima vrem în comunitatea gay, fiind chiar eu martor la o negociere telefonică pe acest subiect, ar fi vânzarea prezervativelor oferite coordonatorilor PSI din teritoriu, spre a fi distribuite gratuit persoanelor din grupurile vulnerabile.

În speță, PSI România trimite coordonatorilor săi prezervative pentru a fi distribuite GRATUIT în grupurile vulnerabile  din țară(gay, bisex, etc.), iar coordonatorii locali le vând diferitelor persoane la prețuri sub cele practicate de comercianți, fără ca cei care conduc organizația să aibă habar de ce se întâmplă chiar în curtea lor.

Nu am să dau nume, întrucât nu sunt obligat și nici nu auditez PSI România, dar lucrurile acestea se întâmplă și e grav că tocmai la noi, grup care ar trebui să înțeleagă necesitatea unui comportament corect, mai ales raportat la realitățile sociale din ziua de astăzi și incriminările care ni se aduc de atâtea ori.

P.S. Dacă unora dintre noi li se pare o chestie banală cumpărarea unor prezervative, nefiind nevoie de distribuirea acestora în mod gratuit, aflați că sunt persoane care abia au bani de pâine, prezervativele fiind un lux.

2 comentarii:

DarkQ spunea...

Din nefericire lucruri de acest gen se pot intampla in orice structura... muncitorul va vinde cheresteaua fabricii de lemne... laptareasa va fura si ea un pic...

Dar... rusinica celor ce fac asta.

Geo spunea...

Jenant!

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki