duminică, 14 august 2011

Vă rugăm să vă cuplați centurile de siguranță!

Cele mai multe dintre călătoriile mele cu avionul se sfârșesc cu o stare puțin euforică, care nu degenerează niciodată în beție, că doar sunt echilibrat, ce mama dracului?! Așadar, când sunt la bordul unei aeronave, poate din cauza plictiseli sau poate pentru că așa mi-a intrat în instinct, mă destind cu unul sau mai multe pahare de vin roșu. În completare vine și un pahar de apă, ca să nu mă dezhidratez naibii. Așa a fost și de data aceasta.

Și am pornit în scurta mea vacanță ce va dura 11 zile. Mi-am făcut bagajele atent, ca nu cumva să uit ceva, cu toate că de fiecare dată parcă lipsește nu știu ce, și am pornit către aeroport. Ajuns la Otopeni, m-am dus direct la ghișeu să fac formalitățile de check-in, care erau deja începute. Totul a mers șnur, iar odată ajuns în noul terminal, ăla despre care tot scriau ăștia prin ziare, am fost plăcut surprins de frumusețea lui.



Chiar dacă nu este la fel de mare și cu la fel de multe magazine ca alte aeroporturi internaționale din Europa, noul terminal de la Otopeni, pe care nu fusesem încă deoarece este inagurat de curând, este destul de frumos. Bineînțeles, prețurile rămân la fel de mari ca în orice aeroport, dacă nu chiar mai mari în unele cazuri. Eu mi-am luat ceva mâncare chinezească, iar drept băutură răcoritoare am ales o bere românească (Ursus, ca să-i fac reclamă nemascată). Ca să fac o paranteză, berea românească este foarte bună și neh, trebuie să ne susținem economia, nu? Chiar mai mult, am auzit mulți străini care cereau în mod explicit bere românească, ceea ce-mi confirmă că nu sunt subiectiv. 

Plăcut surprins am fost și de prezența unui restaurant numit „la sarmale”, care vindea mâncăruri tradiționale românești. După cum veți putea vedea în poză, acesta arată și foarte bine. Singura problemă ar fi personalul, care tot românesc este și se poartă, bineînțeles, tot tipic românesc - made in Bucharest. Cu alte cuvinte, amabilitate mai puțină, sictir ceva mai pronunțat.




Dacă noi, cei din interiorul terminalului, așteptam cuminți la răcoare îmbarcarea, afară lucrurile nu stăteau chiar așa bine, dar nici rău. Câțiva dintre muncitorii aeroportului se răsfățau la umbră, feriți de razele fierbinți ale soarelui, cu câte o înghețată, pe care cu siguranță o meritau din plin. Unii dintre ei, chiar dacă nu se vede bine în poză, erau chiar ei fierbiniți și nășteau noi fantezii în mintea mea, cu iz grecesc, dacă tot era aeronava celor de la Olimpic. Nu e loc de invidie. Doar cu atât am rămas! 





Chiar dacă îmbarcarea s-a făcut ceva mai târziu, întrucât aeronava întârziase, n-a fost mare necaz. Am avut priveliște plăcută, aer rece, mâncare, espresso și bericică. M-am cinstit așa cum trebuie. În fine! Au urmat procedurile specifice decolării și apoi decolarea. I belive I can fly!


Odată decolat avionul și activată „cutia cu jucării” mi-am scos căștile și am început să mă uit la ce-au prin grila de programe pentru a vedea (și asculta) vreo emisiune sau vreun film, însă erau numai prostii, așa că mi-am scos telefonul, am conectat căștile la el, unde mi-am pus să cânte Marco Antonio Solis, ca pentru suflețelul meu. Între timp mă uitam la puținele date tehnice la care aveam acces: localizare, viteză de croazieră (în medie cam 800 km/h), altitudine (cam 11000 metri).

 Uite că a început și serviciul la bord, ceea ce nu face decât să mă bucure. În sfârșit cer și vinul ăla roșu de care vorbeam la începutul postării. Aaa, și să nu uit, paharul cu apă. Mai dau ăștia niște salatini d-ăia handicapați și s-a rezolvat treaba. Mai trece vremea.


Băutul vinului roșu atunci când zbor a devenit deja o tradiție. Nu știu dacă s-a născut din plictiseală, dar cert e că de ceva timp nu e zbor la care să nu beau cel puțin un pahar. Chiar și când zbor cu low-cost îmi cumpăr câte o sticlă de vin pentru a mă omeni pe durata zborului. Se întâmplă să găsesc oameni cu care să socializez până la destinație și cu care mai apoi chiar să țin legătura, însă foarte rar, că nu sunt genul chiar să sar pe om, să-l stresez. Și că tot am vorbit de vin, care pahar l-am terminat primul, pe cel de apă sau pe cel de vin? Uite și răspunsul...




A trecut și zborul ăsta. Am ajuns la Roma, vremea e frumoasă, al dracului de cald, iar eu mă pregătesc de un sandviș cu prosciutto, că tare mi-era dor. În următoarea postare am să vă povestesc puțin din ziua de cumpărături (am și poze), iar la un moment dat am să ajung și la postarea „și bloggeri fac sex” (aici n-am poze, nici filmare), unde sunt câteva chestii interesante de zis. 

Vă doresc o săptămână minunată!



6 comentarii:

Sergiu Anton spunea...

Vacanta placuta Alex ! Toate cele bune !

Alex (admin) spunea...

Mulțumesc! Și ție!

QA spunea...

Doamne cat de jelos pot sa fiu pe tine ! Iti doresc o vacanta placuta, Alex, si te rog un singur lucru : fa cateva poze la niste cladiri frumoase !! Daca iti amintesti prima noastra conversatie sti de ce. :)

Iti raman dator daca faci asta. Pentru mine cladirile alea sunt ca modelele la boxeri. =)) Eh, nici chiar, dar totusi. Imi lasa gura apa (sau uscata ?).

Si totusi, iti doresc distractie placuta si un timp cat mai frumos acolo !

Alex (admin) spunea...

@QA

Nu ai de ce să fii gelos. Mai devreme sau mai târziu cu toții primim de toate. În fine...

Referitor la clădiri, am să văd ce am să fac, că nu prea stau eu să le pozez.

Totuși, am fost la „zilele orașului” într-un orășel, unde a fost bestial. În afara faptului că orășelul e superb, a fost un spectacol tipic ROMANILOR extraordinar, dar am să povestesc într-o postare viitoare. Totul vine ușor...

Alex (admin) spunea...

@QA


Am uitat să spun. Am uitat aparatul foto acasă, iar telefonul ăla deștept nu era cu mine, din păcate. Încerc să fac rost de poze de la altcineva.

QA spunea...

@Alex
Nu este nicio problema, Alex, daca nu poti. Da-le incolo! Tu distreaza-te acolo. :D

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki