joi, 10 noiembrie 2011

Apple rezolvă problema bateriei printr-un update (iOS 5.0.1)

Probabil că mulți dintre utilizatorii iPhone care folosesc sistemul de operare iOS 5 au observat că bateria telefonului are o autonomie mult mai scăzută față de atunci când foloseau versiunea anterioară a sistemului de operare, și anume, iOS 4.  Se pare că problema a fost remediată de către cei de la Apple prin lansarea unei actualizări a sistemului iOS 5, sistemul actualizat putând fi găsit sub numele de iOS 5.0.1

A fost nevoie de câteva zile bune de multă muncă pentru a remedia această problemă, timp în care noi, utilizatorii de jucării Apple am umblat cu încărcătorul după noi și am înjurat bateria telefonului mai mult ca orice.

Conform spuselor celor de la Apple, această actualizare pe lângă faptul că va rezolva problema bateriei care se descărca foarte repede, va mai aduce și alte remedieri ale unor probleme de multitasking pe iPad, dar și a documentelor în Cloud. De asemenea, vor fi remediate și ceva probleme întâmpinate de către cei din Australia.

Sunt tare curios dacă problemele bateriei vor fi remediate așa de simplu, printr-un simplu update, autonomia bateriei fiind o problemă a tuturor telefoanelor de nouă generație. Cred că înainte de a se gândi la dezvoltarea altor funcții și aplicații ar trebuie să ia în considerare adevărata problemă a smartphone-urilor: AUTONOMIA BATERIEI

Pentru a-ți actualiza sistemul de operare de pe dispozitivul tău Apple trebuie să conectezi telefonul sau tableta la iTunes și să soliciți aplicației să caute actualizări, iar odată găsită actualizarea cu iOS 5.0.1 nu rămâne decât să soliciți instalarea ei. Descărcarea sistemului de operarea poate dura destul de mult, în funcție de conexiunea la internet, dar și de serverele lor, care nu se mișcă neapărat foarte repede.



Trebuie precizat și faptul că cei care-și vor cumpăra iPhone-ul 4S lansat Joi seara de către cei de la Vodafone, Orange sau Cosmote vor trebui să tragă o fugă rapid acasă pentru a-și face update-ul, în așa fel încât să se poată bucura de „jucăria” cumpărată la parametri decenți ai bateriei. Acest lucru este valabil pentru telefoanele deja livrate în România, celelalte urmând să aibă direct versiunea actualizată instalată.

Personal, nu recomand abonamentele la Vodafone pentru că sunt foarte scumpe în comparație cu ceea ce oferă, ca să nu mai vorbim că traficul de internet suplimentar se taxează în plus, iar un smartphone de genul iPhone folosește foarte mult internetul. Aici mai trebuie precizat că rețeaua Vodafone are blocate niște port-uri de internet în așa fel încât nu poți folosi anumite aplicații gen Viber (o aplicație prin care dai sms-uri, trimiți poze, vorbești via IP, etc) sau Skype. Cu alte cuvinte, ai internet, însă numai pe ce aplicații vor ei.

Trafic nelimitat găsiți la Orange. Aceștia îți impun o limită totuși, în funcție de abonament, însă după depășirea acesteia nu vei fi taxat suplimentar, ci îți va fi redusă viteza de navigare, ceea ce te face să stai liniștit în privința costului suplimentar. 

De asemenea, oferte bune are și Cosmote-ul, însă la fel ca în cazul celor de la Vodafone, și aceștia taxează traficul suplimentar de internet. Avantajul față de Vodafone este că oferă un pachet de voce, mesaje și date foarte consistent.

Atenție când călătoriți în străinătate! Este indicat să setați pe „închis” traficul de date în roaming. Companiile de telefonie au niște tarife pentru internet în roaming foarte mari, ia la sfârșitul lunii vă puteți trezi cu facturi chiar și de 1000 de lei, în funcție de cât ați navigat. Fac această atenționare deoarece știu cazuri de genul acesta și nu sunt deloc plăcute.

Modalitate dezactivare trafic de date (internet) în roaming Iphone 4 / 4S
Pentru a face această setare intrați în meniul Configurări, ulterior accesați submeniul General, iar apoi intrați la Rețea. Accesați, iar al treilea meniu este Roaming de date. Dezactivați!





2 comentarii:

Stefan spunea...

Tocmai cautam cum sa dezactivez traficul de date pe roaming astfel incat sa nu platesc aiurea pe Orange. Multumesc de sfaturi.

Stoicescu A. spunea...

Mă bucur că informația ți-a putut fi de folos! Baftă!

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki