luni, 7 noiembrie 2011

Tipologia credincioșilor din România. BOR și violența domestică.

Creștinismul la români s-a remarcat în ultima perioadă prin construcția de clădiri impresionante, atât ca dimensiune, cât și ca lux, în timp ce oamenii mor de foame și locuiesc pe străzi., în timp ce românii își găsesc tot mai rar locuri de muncă și nu au bani pentru a-și trimite copiii la școală.



Biserica, această instituție deosebită a statului român, o existență pentru binele populației creștine, a găsit oportun să construiască lăcașe de cult unde oamenii să-și plângă de milă, însă nu a găsit de cuviință nicio clipă construirea de adăposturi pentru oameni ai străzii, locuri unde aceștia să poată dormi în nopțile friguroase, ca să nu mai vorbim de cantine unde cei la nevoie să poată mânca o ciorbă. Nimeni nu se gândește la ajutarea celor la nevoie, așa cum biserică tot și-a atribuit rolul.

Toate acestea sunt deja știute de întreaga lume care conștientizează pe ce lume trăiește, însă un alt lucru despre care nu se vorbește este modalitatea în care înțeleg majoritatea românilor această credință în Dumnezeu. Este un subiect extrem de important, știut de toată lumea, dar conștientizat de foarte puțini, odată ce mulți se comportă de-o viață așa.

Așadar, cum înțelege creștinul român credința în Dumnezeu?
Ei bine, viața credinciosului de toate zilele este vegheată zilnic de Dumnezeu. Aș zice că începe undeva Duminica, nicidecum lunea, așa cum s-ar fi așteptat toată lumea. Și ca să lămurim treaba, Duminica creștinul nostru cu „carnet de credincios” își alege straiele alea de-l fac invidios pe vecinu`, se gătește atent și pleacă la una din clădirile acelea foarte aproape de casă, că la câte biserici sunt în țara asta n-avem noi posturi de poliție și spitale la un loc, dar fie, oricum este acel loc unde începe bârfa. De fapt, clădirea bisericii este un fel de Bamboo al bătrânilor, unde se duc în fiecare weekend pentru a-și etala ținutele de gală și bârfele acumultate în timpul săptămânii.

Printre rugăciunile și plecăciunile care mai de care mai cu patos (ăsta-i cuvânt de la greci, phatos), se mai strecoară și un „ai văzut-o pe curva aia de Mărioara?... Prafu` să se aleagă de ea, că mi-a mâncat zilele ea și fii-sa, care s-a măritat cu băiatu` lu` Costache, ăla de-mi plăcea mie-n tinerețe. De n-ar mai avea zile”, iar astea nu sunt cazuri rare, ci fac deliciul mersului la biserică Duminică de Duminică.

După slujbă, acești credincioși ai neamului, au și un fel de „after-party”, care de fapt este petrecerea în sine. Întoarcerea de la biserică este tot timpul cu escală la cârciumă, acolo unde lucrurile nu țin doar un pahar, ci destul de multe.

Luni: A doua zi din săptămână, dacă e să analizăm religios, începe tot cu Dumnezeu. Cum așa? Ceva de genul „Dumnezeu` mă-ti, Geto! Unde mi-ai pus cureaua? Off, cățea ca mă-ta și tu. Nu știi nimic!”, iar continuarea puteți să v-o imaginați și voi. Nu este deloc greu. Totuși, de apreciat că Dumnezeu a fost adus în discuție încă de dimineață.

Marți: A treia zi din săptămână, așa cum se cuvine la calendarul gospodinei cu frică de Dumnezeu, încep calm. Bărbatu` e mahmur de la beția de Luni seara, la birtul din sat, acolo unde a vorbit despre conceptele bisericii ortodoxe române în comparație cu cele ale bisericii romano-catolice, de unde nu putea să lipsească nici popa din sat, încălzit bine pentru discuții, deja roșu în obraji, ca în fiecare seară, pentru antrenament, nu de alta. Bineînțeles, nici politica și fotbalul nu au fost subiecte uitate, că la astea două se pricepe toată țara, în special la macroeconomie, că toți își dau cu părerea.

Femeia-i fericită până seara, când bărbatului îi vine ideea să ceară carnetul de note odraslei. Odrasla deja începe să tremure, mai ales că nu e prima dată când se întâmplă pățania. Știindu-l pe tatăl său un om calm, cu frică de Dumnezeu, zici că are parkinson când îi înmânează părintelui responsabil carnețelul din cauza căruia și-a luat atâtea după cap. Mama, femeie cu frică de Dumnezeu, dar mai ales de bărbat, că ăsta-i mai aproape deocamdată, începe  să scape oalele prin bucătărie și stă pregătită să intervină pentru a încasa pumnii și palmele în locul copilului ce nu a găsit de cuviință să învețe printre scandalurile zilnice din casă. Degeaba, că oricum și-o iau amândoi!

Vede tatăl carnetul, cu note care bineînțeles nu-i convin în totalitate, că el vrea copil de nota 10, mai ales după câteva pahare de vin. Și zice „la Mate ai 10, la Română ai 10, la Istorie ai 7...Mmm! Păi futu-ți crucea mă-ti, dar ce dracu nu ai 10 și la istorie, mă? Tu și mă-ta, doi proști! Mă faceți de râs în sat”. Și mi-i ia într-o serie pe amândoi de nu se vede. Mă-sa că nu a avut grijă de copil, odrasla că nu a învățat de 10.

Bine, tatăl nu a avut niciodată în viața lui un 10, că nu a fost timp în cei 4 ani de școală pe care i-a făcut și de luat note mai mari de 6, dar nu mai contează. Copilul să fie geniu, domnule!



Miercuri: Băiatul și mă-sa cu câte o vânătaie la vedere, sau mai multe. La școală, copilul este întrebat ce a pățit, iar el răspunde cu o artă teatrală deosebită: „M-am lovit. Am fost neatent și am căzut. Așa sunt eu, mai neastâmpărat”, în timp ce înghite în sec și își urăște existența. Nici mă-sa nu-i actriță rea atunci când e întrebată de vecinele curioase, care au pățit și ele chestii similare, ce s-a întâmplat de are semnele alea, răspunsul fiind ceva cu accident la locul de muncă, în bucătărie: „Am uitat ușa la dulap deschisă și m-am lovit în ea.”. Nimeni nu crede, dar toți sunt complici la obiceiurile românești. Nu-i frumos să stricăm tradiția.

Zilele următoare sunt cu picanterii similare, iar timpul trece fără să-i pese de oameni. Nimeni nu se bagă, nimeni nu știe nimic, iar mulți chiar nu au de ales, că e greu în ziua de azi să crești copiii singur/ă, mai ales când ai fost casnică o viață, iar statul nu deține sistemele necesare ajutării persoanelor în dificultăți de genul, că banii de la buget s-au alocat bisericii.

Vine iar minunata zi de Duminică, atunci când toți sunt la biserică, toți sunt curați, toți au venit să se roage pentru binele lor și al altora, dar nu întotdeauna pentru bine, că unii se mai roagă și pentru răul altora, doar sunt credincioși că vin la biserică, ce naiba!

Culmea, eu cel mai des am auzit de Dumnezeu și prietenii lui sfinți în înjurături în țara asta, dar noi suntem o țară creștină, nu deviem de la principiile credinței.

Ulterior, băiatul bătut și trăit în chinuri se face mare, ajunge să se însoare, iar la rândul lui începe să capete aceleași metehne ca ale tatălui: își bate nevasta și copiii, îi înjură, petrece mai mult la bar decât acasă și așa mai departe. N-ajunge prea departe profesional, că n-a fost lăsat. Tatăl l-a obligat să aibă 10  pe linie pentru a fi un bun strungar, nu pentru a ajunge la facultate.

În consecință, bulangiul de mine, care a trăit (mulțumesc sorții și părinților) într-un mediu sănătos, fără scandaluri cu bătăi și înjurături ca la ușa cortului, fără bisericisme exagerate prin casă, fără stresul că dacă am o notă mică mă rupe cineva în bătaie și așa mai departe, a ajuns la facultate, pe care culmea, fără să fie verificat de nimeni vreodată, o și termină, iar până la urmă, tot eu sunt ăla „defect”, în ochii societății.

Ca să nu mai spun de faptul că nah, condițiile de mediu social și educațional neprielnice m-au făcut să fiu homosexual, dacă e să mă iau după unii psihologi, după cum spuneam în urmă cu câteva postări (pentru postarea respectivă click aici)

Acum trebuie să termin postarea tot cu biserica și credința oamenilor, că așa am început. Nah, ce să fie de spus? Că proștii cred orbește în popi și biserică și donează bani pentru iertarea păcatelor, ca ulterior popii să se plimbe în Mercedes și alte mărci de lux? Că se fac inutil catedrale și biserici, care nu produc nimic, ci doar consumă și oricum nu ajută oamenii la nevoie? Că bisericile sunt un fel de filiale de bancă, doar că vând „nimic”, iar proștii cumpără acel „nimic” pe bani grei? Că BOR își face MALL pe banii credincioșilor, loc unde vor fi stăpâni preoții mafioți? Că dacă nu-ți plătești cotizația la biserică (asta-i valabilă la sate și uneori în orașe) popa te face de râs în biserică?  Asta-i realitatea!

Aici sunt banii credincioșilor!

Bineînțeles, nu toată lumea este așa. Mai găsim și excepții, credincioși în adevăratul sens al cuvântului și preoți așa cum zice la carte, dar alea, repet, sunt excepții, însă finanțarea de la bugetul de stat a bisericilor, oricare ar fi ele, nu poate fi justificat în nicio manieră. Să se autofinanțeze!

Apropo! Voi ați auzit vreodată vreun preot predicând sau știți cumva de existența unei campanii desfășurate de BOR împotriva fenomenului de violență domestică? Pe mine mă îngrozește fenomenul!

Câteodată am impresia că biserica promovează așa ceva în mod tacit...

0 comentarii:

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki