miercuri, 30 iulie 2014

Lipsa de maturitate a bărbaților la 40 de ani. Află ce au ajuns să facă!

Trecând peste excepțiile justificate, în ultima vreme observ un nou trend printre tot mai mulți bărbați, fie ei gay, bisexuali sau heterosexuali, trecuți de 35-40 de ani, sau chiar mai tineri însă, degradați din punct de vedere fizic: concurența cu junii mult mai tineri decât ei care, sigur că joacă în altă ligă, cu standarde și reguli diferite.

Această conjunctură nu doar că arată lipsa realismului asupra propriei situații, dar și o instabilitate sexuală/sentimentală de neînțeles, trecând peste clișeul crizei bărbatului la 40 de ani. Poate nu ne dăm seama, dar această scuză a crizei bărbatului sau a femeii la 40 de ani reprezintă o justificare a lipsei de maturitate a anumitor oameni, deloc scuzabilă din punctul meu de vedere. Nu cred că suntem atât de proști încât să nu observăm că avem o asemenea criză la fiecare schimbare a prefixului, fie că vorbim de 10 ani, 20, 30 sau 40 de ani. Totuși, ceea ce deosebește criza de la 40 de ani de celelalte momente este experiența, fapt care ar trebui să aibă ca rezultat atenuarea efectelor, nu agravarea acestora, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în ultima vreme.

Revenind la concurența despre care vorbeam și la competițiile sexuale în care se aruncă acești seniori, nu pot decât să mă declar dezamăgit. Adică ei, acei bărbați cu experiență, de la care ar trebui să aflăm secrete prețioase (principiale) despre cum să greșim cât mai puțin, tocmai ei ne devin competitori penibili? Trist! Eu nu am o problemă cu competiția în sine, ba chiar e binevenită în orice domeniu, dar uneori ajunge să ți se facă milă de propriul tău competitor, mai ales când el ți-e prieten, sau vrea să-ți devină, fiind în același timp în competiție cu tine, dar tu cu el nu.

Ca s-o zic mai direct, dragi seniori, nu avem nevoie de frustrările voastre și nici să ne transmiteți standardele pe care le-ați scăzut deja mult prea mult pentru a prinde ceva - orice, din afara ligii voastre. Cred că aceste segmentări naturale ale interacțiunii sexuale și sentimentale dintre indivizi sunt un lucru foarte bun, pe care nu ar trebui să-l dereglați doar din cauza unor crize personale. Și mă gândesc că poate la 40 de ani ar fi trebuit deja să fi învățat că trebuie vă iubiți partenerul sau, dacă nu mai este vorba de iubire, măcar să-l respectați, în loc să vă umiliți încercând modalități de agățat puștani prin cele mai penibile abordări, uneori chiar și umilitoare. Puțină înțelepciune venită odată cu vârsta nu ar fi un lucru rău.

La fel, e tristă că vă spun eu asta, unul de 20 și ceva de ani, fiind sătul să vă observ în situații penibile, ba chiar umilitoare pentru voi, mai ales în contrast cu așteptările mele. Voi,  ce ar trebuit să fiți mentorii unei generații, nu lupii așteptând prada să fie vulnerabilă, ați dezamăgit și nu vă opriți s-o faceți.

1 comentarii:

pederanger spunea...

Sincer, așteptam mai multe detalii privitoare la ce fac maturii ăștia de devin penibili. Din păcate ai ramas la stadiu de promisiune. Poate data viitoare?!

 

Copyright © 2010 Idei de gay | Premium Blogger Templates & Photography Logos | PSD Design by Amuki